Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei. Prima hotarare pilot a CEDO in cauzele privind imobilele nationalizate

CEDO a pronunţat hotărârea-pilot împotriva României pentru tărăganarea restituirii proprietăţilor. Statul român va trebui să plătească şi o va face din buzunarul tuturor românilor

CEDO a pronunţat hotărârea-pilot împotriva României pentru că nu a oferit despăgubiri foştilor proprietari păgubiţi de regimul communist. Odată pronunţată hotărârea, statul român este obligat să remedieze legislaţia şi să plătească foştilor proprietari acele despăgubiri obţinute în instanţele naţionale şi la CEDO. Statul român a avut o perioadă de graţie, în care mai putea să ia unele măsuri, dacă ne gândim că procedura hotărârii-pilot a fost declanşată în februarie 2010. În loc să încerce să facă ceva în acest sens, Guvernul a venit, în iunie 2010, cu o OUG prin care suspenda pentru doi ani plata despăgubirilor. Principala consecinţă pentru proprietari, a acestei hotărâri este că toate dosarele de retituire vor fi blocate, în situaţia în care procesul de restuire în România este şi aşa cel mai întârziat din Europa Centrală şi de Est. Pentru bugetul statului român şi pentru toţi cetăţenii care suportă aceste despgubiri, paguba este de 22 de miliarde de euro. După 20 de ani, în care restituirea nu a fost rezolvată, din erorile perpetuate de diversele guvernări postcomuniste, se pune întrebarea legitimă, în ce măsură actualii cetăţeni ai României ar trebui să plătească, odată, pentru erorile statului comunist, şi a doua oară, pentru cele ale statului postcomunist.


Pronunţarea de către CEDO a primei hotărâri-pilot împotriva României, coroborată cu recentele măsuri ale Guvernului în materie de despăgubire, vor duce la un haos, pentru care actualul Guvern a recunoscut că nu are soluţii. Motivul pentru care CEDO a pronunţat această hotărâre a fost locul fruntaş pe care-l ocupă România în UE, la încălcarea dreptului de proprietate şi la ineficienţa procesului de despăgubire pentru proprietăţile naţionalizate. Consecinţele pronunţării acestei hotărâri sunt dezastruoase pentru România, dat fiind faptul că CEDO a obligat România ca în termen de 18 luni, să remedize situaţia. Remedierea situaţiei în acest caz echivalează cu obligaţia statului român de a oferi despăgubiri băneşti sau de altă natură pentru toate acele cazuri aflate în prezent la CEDO, şi care se aseamănă cu cele două speţe asupra cărora s-a pronunţat hotărârea-pilot: cauza Atanasiu si Poenaru impotriva Romaniei şi cauza Solon împotriva României. Statul român este obligat de către CEDO, sub rezerva suspendării din Consiliul Europei, să plătească foştilor proprietari peste 15 milioane de euro, reprezentând numai acele cazuri asupra cărora CEDO s-a pronunţat, nu suma tuturor despăgubirilor pe care le are de plătit statul român (22 de miliarde de euro). Avocatul Gheorghe Piperea este de părere că statul român ar trebui să scoată din buzunar 4 miliarde de euro sau să emita obligaţiuni scandente la zece ani, în contextul în care „Fondul Proprietatea, ca mecanism de despagubire, este istorie”.

Ce a făcut Guvernul României pentru a preîntâmpina pronunţarea hotărârii-pilot împotriva României
Procedura hotărârii pilot împotriva României a fost declanşată încă din februarie 2010, însă Guvernul României nu a înţeles că trebuie să facă ceva în acest sens. A fost o perioadă de graţie, de care Guvernul ar fi trebuit să profite, pentru a modifica legislaţia defectuasă a reglementării restituirii proprietăţii la noi. Departe de a remedia haosul legislativ din acest domeniu, departe de a despăgubi proprietarii şi a respecta deciziile CEDO, actualul Guvern a venit cu o OUG (OUG 62 din 30 iunie 2010) prin care a suspendat plata despăgubirilor. Ordonanţa suspendă, pentru o perioadă de doi ani, despăgubirile pentru acele imobile naţionalizate care nu mai pot fi restituite în natură proprietarilor de drept. Consecinţa implicită a acestei măsuri este aceea că proprietarii prejuduciaţi de regimul comunist, care nu au mai putut să-şi recupereze imobilele în natură, vor fi forţaţi să renunţe şi la despăgubirile băneşti la care sunt îndreptăţiţi şi să accepte acţiunile la Fondul Proprietatea (FP). Între timp, FP a fost listat la Bursă şi actul său constitutiv a fost modificat iar specialiştii se întreabă dacă acest organism mai poate fi considerat unul de despăgubire sau s-a transformat într-un fond de investiţii.
Mai mult, în mai 2010, întrebat care sunt soluţiile pe care România le are în vedere, pentru a împiedica pronunţarea hotărârii-pilot împotriva României, Guvernul promitea o destul de vagă şi incertă modificare a Legii 10/2001 (Legea-cadru în materie de restituire a proprietăţilor confiscate de regimul comunist) şi o accelerare a proceselor ce au ca obiect restituirile proprietăţilor. În locul acestor vagi promisiuni, foştii proprietari nu s-au ales decât cu OUG 62/2010, prin care plata despăgubirilor s-a suspendat pentru doi ani.

Ce înseamnă procedura-pilot
Procedura hotărârilor-pilot este una nouă, utilizată de CEDO în ultimii ani, în scopul de a rezolva grupuri mari de cauze, care au ca obiect acelaşi tip de încălcare a Convenţiei Europene. Scopul procedurii este acela de a constrânge, şi mai apoi de a obliga autorităţile unui stat, să remedieze acele greşeli, care au dus la un număr mare de cauze identice pe rolul Curţii. Din momentul declanţării procedurii hotărârii-pilot, statul vizat are la dispoziţie o perioadă pentru a remedia situaţia. Dacă nu o remediază, CEDO pronunţă aşa numita hotărâre-pilot. Din acel moment, toate procesele din acel domeniu, vor fi suspendate, statul condamnat fiind de astă dat obligat să rezolve situaţia.
Prima procedură pilot a fost utilizată de CEDO împotriva Polonei, în 2004, însă cauza a fost finalizată cu succes în 2008. Polonia a rezolvat situaţia, ca urmare a faptului că, în susţinerile sale în faţa CEDO, a prezentat o declaraţie în care şi-a asumat anumite obligaţii concrete, obligaţii pe care de altfel le-a şi respectat. Proceduri pilot sunt în derulare şi cu privire la alte state care au aderat la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale: Rusia şi Republica Moldova.

Cum de s-a ajuns la declanşarea hotărârii-pilot?
Cauza principală şi primordială care a dus la situaţia actuală este legislaţia haotică şi defectuoasă pe care guvernanţii români au produs-o din 1990 până în prezent, în materie de restituire a imobilelor naţionalizate. Prima lege, L. nr. 112/1995, a fost una care a neîndreptăţit proprietarii în favoarea chiriaşilor şi aplicarea ei a produs efecte pe care CEDO avea să le condamne mai târziu (începând cu 1998-1999). Cea de-a doua lege, L 10/2001 nu a făcut decât să persiste şi să amplifice greşelile Legii 112/1995, ducând la imposibilitatea restituirii imobilelor în natură.
Cele mai multe imobile nemaiputând fi restiuite în natură, ca urmare a vânzării lor către chiriaşi şi a tărăgănării procesului de restiuire, s-a ajuns la necesitatea despăgubirilor acelor proprietari care nu mai puteau primi proprietăţile (terenuri sau case) în natură. Compensarea în echiavelnt urma să se facă, fie prin despăgubiri băneşti, fie prin altă modalitate. Pentru ca bugetul de stat să nu fie împovărat cu astfel de datorii, în 2005, s-a creat FP (Legea 247/2005), ca soluţie pentru despăgubirea, în acţiuni, a foştilor proprietari deposedaţi de regimul comunist. Numai că FP a devenit funcţională abia în septembrie 2010, prin listarea acţiunilor ei la Bursă. În tot acest timp (2005-2010) în care FP nu a fost funcţională, s-au produs însă o serie de mutaţii, potrivit cărora potenţialii beneficiari ai despăgubirilor nu mai sunt proprietari de drept, ci acei speculatori care au cumpărat acţiuni de la proprietarii de drept la subpreţ.
De asemenea, în perioada în care FP nu a funcţionat, CEDO a atras în mai multe rânduri atenţia şi a pronunţat decizii prin care a obligat statul român să ofere despăgubiri. Din cele 15 milioane de euro, pe care statul român trebuie să le plătească, ca urmare a condamnărilor CEDO, nu s-au platit nici măcar 5%. În contextul în care suma necesară pentru plata totală a despăgubirilor (despăgubiri obţinute în instanţele româneşti plus cele obţinute la CEDO), ar totaliza 21 miliarde de euro, eficientizarea FP încă de la crearea sa, în 2005, ar fi putut despovăra statul de o asemenea sumă.

sursa: www.spunesitu.ro